Sărăcia este persistentă în zonele rurale din România, fiind asociată îndeaproape cu grupurile dezavantajate, cu acces limitat la oportunităţi de îmbunătăţire a veniturilor şi de reducere a sărăciei. Există o mare nevoie de a sprijini populaţia din zonele rurale prin oferirea de cursuri şi specializări de scurtă durată în vederea perfecţionării şi dobândirii de cunoştinţe şi abilităţi noi. De asemenea complementaritatea cu alte fonduri este importantă.

Astfel consilierea şi asistenţa specializată pot sprijini populaţia rurală să creeze şi să dezvolte noi activităţi non-agricole aducătoare de venit.
Diversificarea exploataţiilor agricole şi a altor întreprinderi existente prin orientarea lor către sectorul non-agricol nu constituie doar un răspuns logic la cerinţele pieţei, aflată în plină schimbare, ci va ajuta şi la absorbţia surplusului forţei de muncă eliberate din sectorul agricol. Crearea şi menţinerea de locuri de muncă sustenabile, înfiinţarea şi consolidarea afacerilor, dezvoltarea de produse, servicii şi activităţi care generează locuri de muncă şi un venit suplimentar sunt esenţiale pentru îmbunătăţirea standardelor de viaţă din zonele rurale.
Renovarea şi dezvoltarea satelor şi mai ales, îmbunătăţirea infrastructurii, protejarea resurselor de apă şi aer nu sunt doar o cerinţă esenţială pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii şi creşterea atractivităţii zonelor rurale, ci şi un element esenţial în utilizarea eficientă a resurselor şi protecţia mediului. Îmbunătăţirea /extinderea reţelelor de alimentare cu apă şi de canalizare /tratare a apei reziduale, precum şi a unor activităţi de protejare a moştenirii rurale pot contribui la eforturile comune de asigurare a dezvoltării durabile în comunităţile rurale. Realizarea unei infrastructuri rurale adecvate contribuie în mod esenţial la dezvoltarea activităţilor economice în spaţiul rural, la creşterea ponderii serviciilor şi implicit a locurilor de muncă.
Există o nevoie prioritară de a împărtăşi cunoştinţele şi experienţa prin conectarea oamenilor în cadrul unei reţele naţionale de dezvoltare rurală bine organizată şi gestionată.
Îmbunătăţirea educaţiei, a politicii de formare profesională (inclusiv învăţarea pe tot parcursul vieţii), precum şi a curriculei şi a modalităţilor de furnizare sunt esenţiale pentru România în scopul creării de locuri de muncă, îmbunătăţirii serviciilor (publice şi private), reducerii sărăciei (în special pentru grupurile vulnerabile, inclusiv şomeri pe termen lung, persoane ocupate în agricultura de subzistenţă, persoane cu dizabilităţi şi romi), realizării progresului şi a stabilităţii sociale.
În general, agricultura necesită aptitudini şi competenţe care sunt relevante pentru dezvoltarea unui sector agricol competitiv, bazat pe cunoaştere, orientat către piaţă. Este necesar un corp profesoral bine pregătit şi curricule bine structurate, care să ofere educaţie şi calificări adecvate (managementul fermei, producţia animală şi vegetală, mediu şi schimbări climatice, afaceri şi management financiar, antreprenoriat, dezvoltare rurală, inovare, marketing, dezvoltarea produselor, economie, etc.).
Mediul de afaceri rural a manifestat un interes deosebit faţă de proiectele de dezvoltare rurală, în absenţa resurselor proprii, asigurarea cofinanţării necesare realizării acestora fiind dependentă de sistemul bancar. Pentru remedierea problemelor întâmpinate în dezvoltarea proiectelor în mediul rural, este necesara elaborarea un pachet de acte normative pentru creditarea şi garantarea împrumuturilor pentru investiţii.
Sectorul agricol va rămâne, cu certitudine, pentru o perioadă lungă de timp cel mai important contribuitor pentru activitatea economică şi viabilitatea socială a spaţiului rural. În zonele rurale activitatea principală o reprezintă agricultura, astfel că o mare parte a populaţiei rurale este ocupată în agricultură şi obţin venituri din această activitate. Datorită suprafeţelor mici de teren agricol, a lipsei utilajelor agricole şi a accesului la credite, multe exploataţii agricole sunt de subzistenţă. Pentru crearea de locuri de muncă şi pentru creşterea veniturilor populaţiei rurale se impune diversificarea activităţilor şi promovarea afacerilor la scară mică, dezvoltarea şi îmbunătăţirea infrastructurii, prin oferirea de servicii de bază comparabile cu zonele urbane şi prin reducerea decalajului de venituri dintre rural şi urban.